Dacă vrei să fi sigur că nu-ți șterg comentariul nu trebuie decât să respecți niște reguli simple și de bun simț. Nu mă încălzesc pe mine cu nimic unu sau două comentarii în plus, deci nu am nici cea mai mică remușcare sau regret  atunci când apăs pe “delete”.

1. La “nume” se completează cu numele sau nick-ul tău. În nici un caz cu numele blogului sau ceea ce vinzi/prestezi tu pe blog/site.

2. Nu mă interesează ce ai scris pe blog-ul tău despre subiectul din articolul la care comentezi, deci renunță la “Mai multe detalii despre … la www.unrahat.ro”

3. Folosesc “dofollow” pentru a le mulțumi într-un fel celor care comentează pentru că au ceva de spus ci nu pentru un amărât de backlink. Deci dacă ai un comentariu mono-silabic sau idiot (aici e la latitudinea mea), nu mai spera că poate-l accept.

4. Pentru înjurături și alte insulte care nu-și au rostul vă zic “MUIE” de pe acum.

Am permis destule până acum și nu mi-o iau în cap când spun cele de mai sus și pur și simplu să ai o idee dacă comentariul tău nu apare.

Am avut o copilărie diferită de cea a copiilor de azi, chiar dacă am fost printre primii din cartier care am avut un computer și asta destul de devreme, undeva pe la 8-9 ani, l-am ignorat după o săptămână de jocuri în Norton Commander. Ca majoritatea celor de vârsta mea, nu am avut parte de o copilărie tehnologizată … fără telefoane, fără tamagoci, fără calculatoare etc.

Tocmai de asta am avut timp să “abuzez” de anii ăia. Plecam dimineața, mă intorceam la prânz să mănânc și iar la joacă până noapte, mă rog până țipa mama la mine pe geam.

Eram un copil rău, ambițios și orgolios, dacă apucai să te cerți cu mine te chemam în “ring” să ne facem parte-în-parte, să vedem care e mai bun. Bine înțeles că aveam și galerie, eram ca niște deținuți care ne strângem în cerc și așteptam ca cei doi să se bată. Așa ne rezolvam micile conflicte de cele mai multe ori și normal că nu apucam să ne dăm mai mult de un șut în fund fiecare că se trezea unul care să ne despartă și să facă pace între noi.

Trecea repede, ne certam și apoi eram cei mai buni prieteni. În interiorul nostru eram niște cuminți dar nu vroiam ca nimeni să știe asta.

JOACA DE-A LEȘINATUL

Eram mulți copii …(citeste tot articolul)

Da știu, nu am o viață foarte activă sau interesantă, în sensul că nu fac lucruri extraordinare sau neobișnuite pentru un om de vârsta mea. Mi-ar plăcea să am mai multe lucruri interesante de povestit, lucruri care poate se întâmplă și nu le scriu pentru că eu consider că nu sunt interesante și pentru voi (ăștia câțiva care-i văd că intră zilnic pe blog).

În schimb am avut o copilărie prelungită foarte frumoasă și plină de peripeții pe care mi-ar face plăcere să o povestesc, exact cum mi-o aduc aminte și acum. Pentru asta vreau să știu că cineva o să citească cu plăcere și nu o să scriu “o mare plictiseală” pentru voi. …(citeste tot articolul)

La puținii mei cititori, mai ales la cei care ajung pe adipopescu.com după căutările pe Google. Dacă ai vreo întrebare sau vreo nelămurire la vreunul din articole, mi-ar fi mult mai comod să o citesc și ție să scrii, postând un comentariu, decât să-mi trimiți mail sau să-mi dai “add” pe Yahoo Messenger.

V-am răspuns până acum, asta că sunt băiat bun, dar cine nu respectă rugămintea asta, nu v-a mai primi nici un răspuns.

Repet, mail-ul și messenger-ul sunt pentru alte probleme/chestii nu pentru întrebări referitoare la un articol. Hai merci !

Ah, și încă ceva … atunci când comentezi la rubrica “nume” se scrie numele/nick-ul tău … nu numele site-ului sau alte bălării … și dacă mai completați așa o să modific eu numele cum vreau ;).

De fiecare dată când mă întorc acasă ei sunt primii care mă întâmpină, ei sunt “soneria” casei și tot ei sunt și “alarma”. Să vă spun câte un pic despre fiecare.

Frank este cel mai nou “membru” al familiei și cel mai gras. Este un Pug-Mops de 2 ani și jumătate, cu bunici campioni. Numele este inspirat din filmul “Man in black” și tot de acolo am descoperit și rasa.

Fiind și cel mai mic, este cel mai iubit și cel mai iubitor și jucăuși. Chiar dacă este aproape obez este primul care ajunge la poartă să mă întâmpine.

Eros și Aris sunt “body guardzi” casei. Ciobăsec german și respectiv rottweiler, sunt două rase bune pentru pază. Chiar dacă par fioroși și latră la orice mișcă în jurul casei sunt foarte afectuoși și jucăuși. Au 5 respectiv 6 ani și sunt cei mai buni prieteni ai lui Frank.

Datorită lor pot dormi și cu ușa deschisă.

Bobo este bătrânul casei, nici nu știu exact câți ani mai are … oricum în jur de 12-13. Este cel mai gelos și cel mai gălăgios. Este de atâta timp în familie încât ne-a învățat obiceiurile și cu siguranță îi vom simți lipsa cânt va trece în raiul câinilor.

Și ăștia nu sunt toți, mai sunt încă patru animăluțe despre care voi scrie în viitor, tu ce animal/e ai ?

După lungi căutări și nehotărâri am stabilit într-un final ce facem (eu și prietena) în vacanța de Crăciun. Știu că o să sune monoton dar de la 3 ani fac același lucru (mici excepții în câțiva ani), merg la Predeal.

Iubesc schi-ul la nebunie și pot spune că sunt profi, chiar dacă schiez doar o săptămână pe an, 17 ani în continuu zic că am acumulat ceva experiență. Știu că sunt pârții mai bune afară, chiar și prețuri, dar prefer să mă dau pe bine cunoscuta pârtie “Clăbucet”, îmi ajunge să-mi fac pofta pentru iarna respectivă.

Acum trei ani am învățat-o și pe prietenă să schieze și în același an am zis să încerc și cu placa. Întradevăr e mai greu și doare mult mai tare când cazi dar e ceva nou și ușor ușor am prins-o și pe asta.

O să plec în perioada Crăciunului și o să stăm la “Hotel Dragului“, chiar în centrul stațiunii … o să mai fie careva pe acolo în aceeași perioadă ? Poate bem un vin fiert.

Tu ce faci de sărbători ?

P.S Poza e de anul trecut, tot la Predeal

Zilele astea mă aflu în orașul Craiova, motivul nu-l zic, este unul destul de personal. Chiar dacă primii ani din viață i-am petrecut aici și am mai revenit din când în când prin vacanțe, nu am remarcat nici o dată cât de frumos și îngrijit este acest oraș, cel puțin centrul.

Nu am văzut nicăieri în Romania parcuri atât de verzi în pragul iernii, nici măcar frunze uscate nu sunt pe jos, ce să mai zic de gunoaie.

Nu știu dacă motivul este că acum câteva zile s-au sărbătorit “zilele Craiovei” sau că suntem în campanie electorală, dar eu am rămas uimit de felul în care arată orașul acum.

Articolul scris înainte de eveniment este aici.

Fiind prima întâlnire de bloggeri la care am participat, pot spune că a fost destul de bine și nu am fost dezamăgit față de așteptările mele.

Era normal să întâlnesc tot felul de oameni, unii pe gustul meu alții nu. Mă bucur că unii m-au recunoscut și fără “ecuson” și experiența de a întâlni o persoană cu care vorbești doar online este super. Mi-ar fi plăcut să interacționez cu mai mulți, dar na, așa sunt eu mai timid … poate data viitoare

Nu am avut intenția să stau până la sfârșit, dar am stat, ceea ce înseamnă că a fost bine. Îmi pare rău că nu am avut aparatul foto la mine și acum trebuie să “culeg” pozele altora.

Pentru cei care nu m-au văzut acolo (chiar dacă am o grămadă de poze pe Flickr), există niște “dovezi” la Buddha și la Zoso (aici și aici). Dacă mai aveți poze cu mine, dați un semn, chiar dacă sunt în fundal

Se mai laudă că au fost: Buddha, Gramo, Chinezu, Pandutzu, Ciupercutza, eCostin, that boy next door, Lamaie, Mafia2laur, Inethos, Zoso, McGogoo, Krossfire, Miruna, Limbrici, Alexandra, Cochinescu, Sorin.